Touristik Label - 905MN55: Poiana Braşov - Avenul Groapa de Aur - V. Poienii

×

Mesaj de eroare

  • User warning: The following module is missing from the file system: maillog. For information about how to fix this, see the documentation page. in _drupal_trigger_error_with_delayed_logging() (line 1143 of /srv/www/muntii-nostri.ro/includes/bootstrap.inc).
  • User warning: The following module is missing from the file system: token_tweaks. For information about how to fix this, see the documentation page. in _drupal_trigger_error_with_delayed_logging() (line 1143 of /srv/www/muntii-nostri.ro/includes/bootstrap.inc).
Legătura Poiana Braşov - Cheișoara, pe la Avenul Groapa de Aur
Traseul nr. 55 Punct Roșu este traseul de legătură între Poiana Brașov și Valea Poienii (în apropiere de Cheișoara), un traseu ce străbate munții Poienii Brașov, trecând pe sub Prăpastia Lupului, apoi prin Poiana Ursului și vizitând Avenul Groapa de Aur.
0

Trail Details [ro]

Dificultate
mediu
Distanţă
6,88km
Durată
1:45-2:15h
Urcare
260m
Coborâre
510m
Vârf
1143m

Tabs

Indicaţii de orientare

Traseul pornește pe strada Valea Lungă (intersecție cu traseul 39). Mergem 435 de metri până la intersecția cu traseele 44 și 61. Le lăsăm în dreapta și vom merge în comun cu traseele 59 și 60. Urcăm 100 de metri pe marginea dreaptă a pârtiei și cotim la dreapta printr-o zonă cu vegetație bogată. După 100 de metri ajungem la un drum de exploatare și cotim la stânga. Mergem pe drumul de exploatare 105m (pantă 15,9%) și ieșim la dreapta prin pădure. După 65 de metri ajungem într-o variantă a pârtiei Lupului care merge pe sub Prăpastia Lupului. Cotim la dreapta și mergem 840 de metri până la intersecția cu pârtia Lupului. Lăsăm în stânga traseul 60 și mergem alături de traseul 59 peste pârtie ușor în jos. La marginea pârtiei găsim o săgeată indicatoare spre Groapa de Aur. Coborâm pe un drum de exploatare 150 de metri (pantă 12,5%), cotim la stânga pe un alt drum de exploatare mai mic și după 390 de metri de coborâre ușoară ajungem în Poiana Ursului la intersecția traseelor 55 și 59. Lăsăm în dreapta traseul 59 și coborâm ușor 620 de metri până în firul Vangei Mici. După 110m lăsăm pe stânga un perete stâncos și continuăm 445 de metri până în firul Vangei Mari. Coborâm 85 de metri și la niște săgeți indicatoare cotim la stânga și începem să urcăm 620 de metri (pantă 18,5%) până în șaua și Poiana Popii. Urmează o coborâre de 780m (pantă 16,3%) după care cotim la dreapta, trecem un izvor temporar și urmează o urcare ușoară de 430 de metri până în șaua de deasupra avenului Groapa de Aur. Cotim 90 de grade la dreapta și coborâm ușor 245 de metri spre sud-est. Cotim la dreapta și găsim intrarea în avenul Groapa de Aur. Continuăm în coborâre ușoară într-o curbă la stânga 115m, trecem de un prag stâncos și ajungem pe un pinten de unde se vede o frumoasă panoramă a părții superioare a văii Groapa de Aur. Cotim la dreapta, după 30 de metri trecem de al doilea pinten stâncos și coborâm susținut prin pădure 350m (pantă 33,9%). Cotim stânga și pe o curbă de nivel în coborâre mergem 175 de metri pentru a coti brusc la dreapta 30 de metri cu pantă 44,4%. Cotim iarăși la stânga pe sub o grotă mică și în 90 de metri (pantă 19,5%) ajungem la firul văii Groapa de Aur. Cotim la dreapta și urmăm firul văii pentru 520 de metri (pantă 13,1%) până în valea Poienii (intersecție cu traseul 61).

Etape

Poiana Braşov - Pârtia Lupului - Avenul Groapa de Aur - Valea Poienii

Descriere

Traseul nr. 55 PR face legătura între Poiana Brașov și Valea Poienii, trecând pe la Avenul Groapa de Aur. Este un traseu de dificultate medie, fără să pună probleme de orientare, cu urcușuri și coborâșuri de aprox. 900 de m diferență de nivel, pe parcursul a 4 - 4.5 h de drumeție. 

Pornim de la primul marcaj care se află pe gardul Patinoarului artificial situat în SE staţiunii Poiana Braşov, la 1 020 m alt (intersecție cu traseul 39 BR), zărim spre S stâncile de calcar ale Prăpastiei Lupului și continuăm înspre acestea, lăsând mai întâi la dreapta traseele 44 și 61 și însoțindu-ne de marcajele PA și CA ale traseelor 59 și, respectiv 60, pe o potecă cu numeroase schimbări de pantă. Vom ieși într-o variantă a pârtiei Lupului care merge pe sub stâncile de calcar ale Prăpastiei Lupului, apoi cotim la dreapta și vom continua până la intersecția cu pârtia Lupului, unde vom lăsa în stânga traseul 60 BA. De aici, vom merge alături de traseul 59 PA în josul pârtiei, pe un versant cu molizi şi fagi, apoi vom coborî ușor într-o poiană mică presărată cu bolovani de calcar - Poiana Ursului (20-30 min de la Pârtia Lupului). Din marginea sudică a Poienii, de pe culmea din dreapta, putem observa spre Vzidul arcuit al Pietrei Craiului cu despicăturile Prăpăstiile Zărneşti şi Curmătura.

După ce lăsăm în dreapta PA (pe Valea Groapa Lungă), coborâm pe la baza unor pereţi calcaroşi abrupți, peste văile Vanga Mică și Vanga Mare, apoi urcăm la stânga până în șaua și Poiana Popii. Traversăm spre S înşeuarea largă în care este situată Poiana Popii, ajungem la un izvor temporar, apoi urcăm ușor până în șaua de deasupra avenului Groapa de Aur, unde vom schimba direcția 90 de grade la dreapta, urmând a coborî spre SE, într-o dolină, în apropierea căreia (la dreapta) se deschide gura avenului Groapa de Aur (sau Gaura de Aur) adânc de 29 m. Avenul este un gol carstic care nu poate fi vizitat din cauza pericolului prăbuşirilor de pietre friabile - probabil își datorează numele trunchiurilor putrezite ale copacilor prăbuşiţi în el. Este sectorul cel mai dificil al traseului,  în care, pe câţiva metri, trebuie să ne căţărăm pe stânci. 

De la aven se coboară pe o culme secundară îngustă, trecând de un prag stâncos și se ajunge pe un pinten de unde se vede o frumoasă panoramă a părții superioare a văii Groapa de Aur, un spectacol al stâncilor, denumite Porţile de Piatră ale Postăvarului. După al doilea pinten stâncos, vom coborî susținut prin pădure și pe un versant puternic înclinat (pantă 44,4%), apoi la stânga pe sub o grotă mică și vom ajunge la firul văii Groapa de Aur. Facem dreapta și urmăm firul văii până în valea Poienii (intersecție cu traseul 61 BA).

Vreme

Cele mai bune sezoane

Ianuarie
Februarie
Martie
Aprilie
Mai
Iunie
Iulie
August
Septembrie
Octombrie
Noiembrie
Decembrie

Persoane care au contribuit si comentat

 

Poiana Braşov - Avenul Groapa de Aur - V. Poienii în Braşov, Postăvaru, Piatra Mare, Baiului este un traseu de drumeţie mediu.

Etichete

0
0 voturi

Comentarii

Comentariul dumneavoastră